În recuperarea sportivilor suntem obișnuiți să căutăm explicațiile în zona pe care o cunoaștem cel mai bine. Apare o ruptură musculară, evaluăm leziunea, recuperăm mobilitatea și forța, introducem progresiv alergarea și exercițiile specifice sportului, iar în final sportivul revine pe teren. Lucrurile par relativ simple atunci când evoluția este cea pe care o așteptăm.

Dar ce facem atunci când sportivul se accidentează din nou? Și apoi încă o dată?

Am avut un astfel de caz cu un handbalist cu care am lucrat o perioadă mai lungă. Era un sportiv de performanță care se confrunta frecvent cu leziuni musculare. De fiecare dată parcurgeam recuperarea, lucrurile evoluau bine, revenea la antrenamente și competiții, dar după o perioadă apărea o nouă problemă musculară.

Evident, prima tendință a fost să analizăm lucrurile din perspectiva noastră. Ne-am uitat la forță, mobilitate, control, încărcarea din antrenamente și modul în care făceam revenirea la sport. Numai că, atunci când aceeași problemă continuă să apară, cred că avem obligația profesională să ne punem o întrebare foarte simplă: oare ne scapă ceva?

În cazul acestui sportiv, una dintre informațiile importante nu am găsit-o în sala de kinetoterapie. Am găsit-o în analizele de sânge.

Când aceeași accidentare revine, trebuie să căutăm mai departe

O ruptură musculară la un sportiv nu are neapărat o singură cauză. Istoricul accidentărilor, forța, oboseala, încărcarea din antrenamente, recuperarea dintre eforturi, somnul și nutriția sunt doar câțiva dintre factorii pe care trebuie să îi luăm în calcul. Tocmai de aceea, când leziunile devin recurente, nu cred că mai este suficient să tratăm de fiecare dată doar consecința.

În cazul handbalistului nostru, am decis împreună cu nutriționistul să privim problema dintr-o perspectivă mai largă. Analizele de sânge au evidențiat un deficit de vitamina D, iar acesta a devenit una dintre piesele importante care ne lipseau din tabloul lui.

Aici este important să facem o diferență. Nu putem spune că orice ruptură musculară este provocată de un deficit de vitamina D și nici că normalizarea vitaminei D reprezintă o garanție împotriva unei viitoare accidentări. Cercetările actuale sunt mult mai nuanțate. Există însă o relație între vitamina D și funcția musculară, iar nivelurile scăzute au fost asociate în mai multe studii cu o frecvență mai mare a unor leziuni musculoscheletale la sportivi. În același timp, dovezile privind capacitatea suplimentării de a preveni accidentările nu sunt suficient de consistente pentru a transforma vitamina D într-o explicație universală.

Pentru sportivul nostru, însă, deficitul exista și era demonstrat prin analize. În contextul unor leziuni musculare repetate, era un factor pe care nu aveam niciun motiv să îl ignorăm. Corectarea lui, făcută în cadrul potrivit și alături de specialistul potrivit, a devenit parte din strategia noastră, împreună cu recuperarea, antrenamentul și monitorizarea sportivului.

Unele lucruri nu se văd într-un test de forță

Ca kinetoterapeut pot evalua foarte multe lucruri. Pot măsura forța, mobilitatea și controlul, pot observa cum aleargă sportivul, cum sare, cum aterizează și cum reacționează atunci când creștem solicitarea. Pot construi un program foarte bun de recuperare și pot urmări progresul de la o săptămână la alta.

Dar există lucruri pe care nu am cum să le văd într-un test funcțional. Nu pot afla făcând un genuflexiune dacă sportivul are un deficit de vitamina D și nici nu pot identifica printr-un test de forță toate problemele care țin de nutriție sau metabolism.

Aici intervine importanța colaborării interdisciplinare.

În cazul nostru, nutriționistul a adus o perspectivă pe care eu, din sala de recuperare, nu o puteam avea singur. Analizele de sânge ne-au oferit informații suplimentare, acestea au fost puse în contextul sportivului, iar noi am putut continua recuperarea având o imagine mai completă asupra problemei.

Pentru mine, acesta este unul dintre marile avantaje ale unei echipe: nu faptul că fiecare încearcă să știe câte puțin din meseria celuilalt, ci faptul că fiecare știe foarte bine ce are de făcut și când este momentul să ceară părerea unui alt specialist.

Să nu mai tratăm doar următoarea ruptură

Cazul acestui handbalist mi-a confirmat un principiu pe care încerc să îl aplic tot mai mult în recuperare. Dacă un sportiv vine pentru prima ruptură musculară, tratăm leziunea și încercăm să identificăm factorii care au contribuit la apariția ei. Dacă însă revine cu a doua, a treia sau cu leziuni musculare repetate, trebuie să avem curiozitatea să privim mai departe de locul în care îl doare.

Cum se antrenează? Cât se odihnește? Cum doarme? Cum mănâncă? Primește suficientă energie raportat la efortul pe care îl depune? Există deficite evidențiate prin analize? Cum este gestionată revenirea după accidentare? Sunt factori pe care noi, din sala de kinetoterapie, pur și simplu nu îi putem identifica?

Asta nu înseamnă că fiecare sportiv care face o întindere musculară trebuie trimis să facă un dosar întreg de analize. Înseamnă că atunci când accidentările se repetă trebuie să încetăm să privim fiecare episod ca pe un eveniment izolat.

În cazul sportivului nostru, analizele de sânge și colaborarea cu nutriționistul ne-au ajutat să identificăm un factor care până atunci nu făcea parte din ecuația noastră. Nu am abandonat exercițiile, nu am schimbat recuperarea cu suplimente și nu am considerat că am găsit explicația pentru toate accidentările lui. Am adăugat o piesă care lipsea într-un puzzle mult mai complex.

Recuperarea bună nu se termină odată cu revenirea pe teren

De multe ori măsurăm succesul unei recuperări prin momentul în care sportivul revine la antrenament sau la competiție. Cred însă că, mai ales în sportul de performanță, trebuie să ne dorim mai mult.

Dacă recuperăm foarte bine o ruptură musculară, dar peste câteva luni sportivul revine cu aceeași problemă, trebuie să ne întrebăm dacă nu există ceva ce am omis. Uneori răspunsul va fi în programul de forță, alteori în dozarea efortului, în somn, alimentație sau într-un deficit identificat prin analize.

Pentru mine, aceasta este esența colaborării interdisciplinare. Kinetoterapeutul nu trebuie să devină nutriționist, nutriționistul nu trebuie să devină kinetoterapeut, iar niciunul dintre noi nu trebuie să creadă că poate avea singur toate răspunsurile. Trebuie însă să știm să punem informațiile cap la cap și să avem suficientă deschidere încât, atunci când ceva nu funcționează, să căutăm răspunsul și în afara domeniului nostru.

Pentru că uneori cea mai bună recuperare nu este cea în care tratăm mai repede următoarea ruptură, ci cea în care lucrăm împreună pentru ca următoarea ruptură să nu mai apară.

Tu faci sport, noi ne ocupăm de accidentări!

Articol scris de: Claudiu Man

Referințe

1. Williams K, Askew C, Mazoue C, et al. Vitamin D3 supplementation and its effects on physical performance: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials in athletes. 
2. Rebolledo BJ, Bernard JA, Werner BC, et al. The Association of Vitamin D Status in Lower Extremity Muscle Strains and Core Muscle Injuries at the National Football League Combine. Arthroscopy. 2018. 
3. Association Between Vitamin D and Musculoskeletal Injuries: A Systematic Review.
4. Effects of vitamin D supplementation on muscle function and recovery after exercise-induced muscle damage: A systematic review. Journal of Human Nutrition and Dietetics. 2022. 

Tu faci sport, noi ne ocupăm de accidentări!

Articol scris de: Claudiu Man