La Kinetomed, încă de la început, am pus foarte mult accent pe educație și pe dezvoltarea noastră ca specialiști. Am participat la workshopuri, cursuri și formări, în țară și în străinătate, încercând să aducem în clinică metode cât mai bune și mai eficiente pentru pacienții noștri.

Astăzi, informația este peste tot. Avem acces la studii, cursuri online, conferințe, specialiști din întreaga lume și putem afla în câteva minute ce abordări noi au apărut într-un anumit domeniu.

Când am început noi, lucrurile stăteau puțin diferit. Informația nu era „pe toate gardurile”, iar atunci când reușeam să participăm la un curs bun, mai ales în afara țării, aveam impresia că ni se deschide o lume nouă.

Îmi amintesc foarte bine și entuziasmul de după aceste cursuri. Învățai o metodă nouă, lectorul îți prezenta rezultate foarte bune și te întorceai în clinică aproape convins că ai descoperit soluția.

Începeai să aplici ceea ce ai învățat și, inevitabil, descopereai că lucrurile nu funcționează întotdeauna exact așa cum au funcționat în demonstrațiile de la curs.

La început poate fi frustrant. Cu timpul însă am înțeles că aceasta era, de fapt, una dintre cele mai importante lecții ale formării noastre profesionale: nu există o singură metodă care să funcționeze pentru fiecare pacient.

De la metode învățate la un sistem construit în timp

Fiecare curs la care am participat ne-a oferit ceva. Uneori o tehnică, alteori o modalitate diferită de evaluare sau pur și simplu o altă perspectivă asupra unei probleme pe care credeam că o înțelegem deja. Experiența din clinică ne-a obligat însă să filtrăm toate aceste informații și să le adaptăm pacientului pe care îl aveam în față.

Cu timpul, investind constant în educația noastră și tratând mii de pacienți cu patologii diferite, am început să construim propriul nostru sistem de lucru. Nu este o „metodă Kinetomed” care promite să rezolve orice problemă și nici o succesiune rigidă de exerciții pe care o aplicăm tuturor. Este mai degrabă un mod comun de a evalua, de a gândi și de a lua decizii în recuperare.

Astăzi lucrăm cu un spectru foarte larg de pacienți, din ortopedie, neurologie, chirurgie sau ortodonție, de la persoane care își doresc pur și simplu să poată merge fără durere până la sportivi care trebuie să revină la performanță. Tocmai această diversitate ne-a obligat să nu devenim dependenți de o singură tehnică sau de o singură metodă.

Rezultatele pacienților noștri au ajuns, în timp, și la medicii care îi tratează. Cred că aceasta este una dintre cele mai valoroase forme de recomandare pe care le putem primi. Dincolo de promovare și de ceea ce putem spune noi despre Kinetomed, munca noastră este cea care trebuie să vorbească.

Faptul că pacienții ne recomandă mai departe și că medici din specialități diferite ne trimit pacienți pentru recuperare este rezultatul unui sistem construit în ani, nu al unei tehnici învățate într-un weekend.

Sistemul funcționează pentru că toți terapeuții vorbesc aceeași limbă

Unul dintre lucrurile la care țin foarte mult este ca pacientul să nu depindă exclusiv de terapeutul la care a ajuns prima dată. Evident, fiecare fizioterapeut are experiența lui, personalitatea lui și anumite lucruri pe care le face mai bine. Dar principiile după care evaluăm și construim recuperarea trebuie să fie comune.

La Kinetomed spunem că toți terapeuții trebuie să vorbească aceeași limbă. Este limba prin care încercăm să traducem mișcarea și să înțelegem ce îi lipsește pacientului pentru a reveni la activitățile lui.

Dacă un pacient trece de la un terapeut la altul, procesul nu ar trebui să înceapă de fiecare dată de la zero. Evaluarea, obiectivele și progresia trebuie să aibă continuitate, iar fiecare membru al echipei trebuie să înțeleagă unde se află pacientul și care este următorul pas.

În același timp, experiența ne-a învățat să recunoaștem și momentul în care răspunsul nu mai este exclusiv la noi. Lucrând într-un sistem multidisciplinar și având colaborări cu medici din specialități diferite, știm când trebuie să cerem o investigație suplimentară, când pacientul trebuie reevaluat medical sau când este nevoie de intervenția unui alt specialist.

Pentru mine, acesta este unul dintre lucrurile care definesc o echipă bună: nu să pretindem că știm să facem totul, ci să știm ce putem face foarte bine și când trebuie să cerem ajutorul altcuiva.

Recuperarea s-a terminat. Dar pacientul este pregătit să se întoarcă la sport?

Aceasta este o întrebare care ne-a preocupat foarte mult încă de la început.

Un pacient poate să nu mai aibă durere, să își fi recâștigat mobilitatea și forța și să își fi terminat programul de recuperare. Dar dacă înainte de accidentare juca fotbal, alerga, schia, mergea la sală sau practica un alt sport, este el automat pregătit să se întoarcă la același nivel de solicitare?

De multe ori, răspunsul este nu.

Între „sunt recuperat medical” și „sunt pregătit din nou pentru sport” poate exista o zonă foarte mare. Este exact zona în care, în trecut, vedeam că se produce o întrerupere între fizioterapeut și antrenor.

În 2013, tocmai din această nevoie, am creat KMPerformance.

La început, direcția a fost orientată în special către sportivii de performanță. Aveam nevoie de un sistem prin care sportivul care termina recuperarea să poată continua pregătirea fizică într-un mediu în care istoricul accidentării lui era cunoscut, iar exercițiile puteau fi alese și progresate în funcție de cerințele sportului practicat.

Cu timpul însă ne-am dat seama că aceeași nevoie există și pentru pacienții care nu fac sport de performanță.

Un pacient care a terminat recuperarea după o reconstrucție de ligament încrucișat anterior poate să își dorească să revină la fotbal cu prietenii. Altul vrea să schieze. Cineva care a avut o hernie de disc vrea să revină la sala de fitness, iar un pacient recuperat după o problemă la umăr poate să își dorească din nou tenis.

Pentru niciunul dintre ei simplul fapt că „nu mai doare” nu reprezintă neapărat finalul drumului.De la recuperare la mișcare, fără întrerupere

Aici văd eu rolul KMPerformance în sistemul pe care l-am construit. Fizioterapeutul duce pacientul până în punctul în care recuperarea medicală și funcțională permite trecerea spre un nivel mai mare de solicitare, iar antrenorul continuă procesul prin pregătire fizică adaptată obiectivelor persoanei respective.

Nu este vorba despre a ține pacientul cât mai mult într-un sistem. Din contră. Este vorba despre a-i oferi o tranziție cât mai logică spre independență și spre activitatea pe care vrea să o practice.

Antrenorul trebuie să știe de unde vine pacientul, ce accidentare a avut, ce a fost recuperat și unde mai există lucruri de îmbunătățit. În același timp, fizioterapeutul trebuie să înțeleagă cerințele sportului la care încearcă să îl readucă. Din nou, ajungem la aceeași idee: trebuie să vorbim aceeași limbă.

Pentru mine, acesta este poate cel mai important lucru pe care l-am construit în toți acești ani. Nu o tehnică și nu un exercițiu „secret”, ci un sistem în care evaluarea, recuperarea și revenirea la mișcare au continuitate.

Am pornit de la cursuri la care căutam metoda care să ne ofere toate răspunsurile și am ajuns, după ani de experiență, să înțelegem că adevărata valoare nu stă într-o singură metodă. Stă în capacitatea de a evalua corect, de a adapta ceea ce știm la omul din fața noastră, de a lucra împreună și de a ști care este următorul pas pentru fiecare pacient.

Pentru că recuperarea nu ar trebui să se termine atunci când dispare durerea. Ar trebui să se termine atunci când pacientul este pregătit să se întoarcă, în siguranță, la lucrurile pe care își

dorește să le facă.

Tu faci sport, noi ne ocupăm de accidentări!

Articol scris de: Claudiu Man