În urmă cu zece ani, viața mi s-a schimbat complet: am devenit părinte. Dincolo de toată bucuria personală, acest nou rol m-a făcut să înțeleg mult mai profund tot ceea ce învățasem în facultate despre dezvoltarea copiilor. Ca specialiști, adesea privim lucrurile prin prisma cărților de biomecanică, însă când ai propriul copil în față, realizezi că prin ei reînvățăm, de fapt, mișcarea de la zero.

Am urmărit cu sufletul la gură fiecare etapă din viața fetițelor mele. M-am bucurat de fiecare rostogolire, de fiecare ridicare în șezut și de primii pași. Practic, am redescoperit magia mișcării umane prin ochii și corpul lor în creștere.

Pe când erau mici, una dintre cele mai mari plăceri ale mele era să le fac băiță. Era timpul nostru de conectare, plin de joacă. Însă, pe măsură ce au început să crească, acel moment relaxant a devenit și un instrument discret de monitorizare. Fără ca ele să își dea seama, băița m-a ajutat să le urmăresc spatele și să observ dacă apar devieri de la ax atunci când vine vorba de postură.

De ce a fost atât de important acest obicei? Pentru că problemele de coloană nu apar brusc, de pe o zi pe alta, ci se instalează perfid, milimetru cu milimetru, iar în primele faze sunt complet asimptomatice. Copilul nu se va plânge niciodată de durere în momentele în care coloana începe să se devieze.

O ușoară asimetrie de umeri, un omoplat care tinde să iasă mai mult în relief sau o linie discret modificată a bazinului sunt detalii imposibil de sesizat în viața de zi cu zi. Astăzi, copiii poartă haine largi, lejere, stil oversized, tricouri mari care ascund complet reperele anatomice ale spatelui. În plus, când îl vezi stând relaxat pe canapea, poziția lui prăbușită ți se pare doar o „atitudine leneșă” specifică vârstei, când de fapt, în spatele acelor haine și al acelei posturi lejere, structura osoasă poate începe deja să se rotească sau să se încline în încercarea de a compensa un dezechilibru muscular.

De aceea, lucrul pe care îl recomand cu tărie tuturor părinților care îmi trec pragul cabinetului – mai ales când copiii intră în perioada critică de prepubertate și pubertate – este un obicei simplu, dar vital: urmăriți-i din când în când fără haine.

Pubertatea este faza marilor transformări, perioada în care corpul trece prin celebrele „puseuri de creștere”. În această etapă, oasele se lungesc într-un ritm accelerat, uneori mult mai rapid decât pot mușchii și tendoanele să se adapteze și să asigure stabilitatea segmentelor. Dacă musculatura este slăbită de sedentarism sau suprasolicitată asimetric de poziții incorecte la birou, coloana vertebrală devine extrem de vulnerabilă. Este exact fereastra de timp în care o simplă atitudine posturală greșită se poate transforma, în doar câteva luni, într-o deformare structurală rigidă, cum este scolioza sau cifoza.

Nu trebuie să deveniți paranoici și nici să transformați asta într-un control rigid care să îi streseze sau să le creeze un disconfort legat de corpul lor. Însă, o privire atentă și relaxată aruncată din spate, în momente banale cum este ieșirea de la duș sau când se schimbă în haine de casă, vă poate ajuta să observați la timp dacă:

• Un umăr este mai sus decât celălalt.
• Unul dintre omoplați pare mai ieșit în relief.
• Spațiile dintre brațe și trunchi (triunghiurile taliei) sunt asimetrice.
• Copilul tinde să își lase toată greutatea doar pe un picior când stă pe loc.

Această scanare vizuală simplă, făcută la timp, vă oferă șansa să acționați înainte ca aceste modificări să devină permanente. Prevenția timpurie face toată diferența din lume. O deviație depistată la timp în prepubertate se poate corecta mult mai ușor prin exerciții kinetoterapeutice specifice, înainte ca sistemul osos să se maturizeze complet.

Ca tată, vă spun că timpul trece incredibil de repede, iar ca terapeut, vă asigur că ochii unui părinte informat sunt prima și cea mai importantă linie de apărare pentru sănătatea coloanei unui copil. Aveți grijă de spatele lor acum, pentru ca ei să poată crește drept și fără dureri mai târziu.

Tu faci sport, noi ne ocupăm de accidentări!

Articol scris de: Claudiu Man